Deputații revin marți în plen: Dezbaterea moțiunii PDL privind companiile de stat, pe ordinea de zi

Deputații revin marți în plen: Dezbaterea moțiunii PDL privind companiile de stat, pe ordinea de zi

Deputaţii revin marți la muncă, plenul Camerei având înscrisă pe ordinea de zi dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PDL „Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?”.

Documentul urmează să fie supus votului final miercuri, informează Agerpres.

„Pe data de 7 mai, la ora 16,00, se dezbate moţiunea simplă şi pe data de 8 mai se votează”, a declarat în urmă cu câteva zile Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, la finalul şedinţei Biroului Permanent.

Democrat-liberalii au luat depus o moțiune de cenzură pentru că au constatat că managementul privat, implementarea acestui proiect important agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi partenerii internaţionali a eşuat, a declarat vicepreşedintele PDL Alexandru Nazare.