Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de retragere a Ordinului „Virtutea Militară” – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, fostului senator Cătălin Voicu. Șeful statului motivează gestul ca urmare a decizie de condamnare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție din 22 aprilie.
Decorația i-a fost acordată la data de 29 noiembrie 2002, de către fostul președinte Ion Iliescu, potrivit Mediafax.
„Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 9 mai a.c., decretul prin care se retrage Ordinul „Virtutea Militară” – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat prin Decretul nr. 981 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului Cătălin Voicu, având în vedere Decizia Penală nr. 86 din 22 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Totodată, instanţa a dispus majorarea pedepsei în cazul fostului judecător Florin Costiniu, de la trei la patru ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind un termen de încercare de nouă ani. Omul de afaceri Marius Locic a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, dispusă în iunie 2012, de un complet de trei judecători de la instanţa supremă. În cazul lui Costel Căşuneanu, instanţa a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de încercare la nouă ani.