Un român care locuiește în Sicilia şi-a omorât soţia şi pe o prietena a acesteia, miercuri seară, după care s-a sinucis aruncându-se în faţa metroului, în oraşul Palermo, relatează ziarul La Stampa.
Românul Gabriel D., în vârstă de 35 de ani, a fost găsit mort în fața metroului, iar anchetatorii au încercat să-i anunțe familia. Atunci au descoperit că soția acestuia, tot româncă, era moartă într-un apartament din centrul orașului.
Mihaela G., în vârstă de 34 de ani, fusese ucisă cu lovituri aplicate cu o toporişcă în zona craniului. În acelaşi apartament era şi cadavrul unei poloneze care fusese sufocată cu o pungă de plastic.
Gabriel D. se mutase de curând în Italia şi deocamdată nu locuia împreună cu soţia. Aceasta locuia de câţiva ani cu prietena poloneză, amândouă lucrând ca menajere. Anchetatorii încearcă să stabilească mobilul crimelor.