IT&C
Google a cumpărat compania britanică DeepMind, care desfăşoară activităţi de cercetare a inteligenţei artificiale. Este cea mai mare preluare realizată până acum de compania americană în Europa, în valoare de 300 milioane de lire sterline.
DeepMind a dezvoltat recent tehnologii sofisticate prin care computerele pot învăţa pe cont propriu noi funcţii, fără asistenţă din partea unui operator.
Google s-a mişcat extrem de repede pentru a prelua compania înaintea Facebook. La finalul anului trecut, Facebook a înfiinţat o echipă de cercetare în zona inteligenţei artificiale şi şi-a exprimat la rândul său interesul de a cumpăra DeepMind.