Brăila: Un copil de 1 an și 4 luni a murit de foame într-un grajd din Siliștea

Brăila: Un copil de 1 an și 4 luni a murit de foame într-un grajd din Siliștea

Un copil de un an și patru luni, care cântărea doar 4 kilograme, a murit din cauza malnutriției, în localitatea brăileană Siliștea.

Băiețelul locuia, împreună cu părinţii şi cu cei patru frați ai săi, cu vârste cuprinse între doi și cinci ani, într-un grajd dezafectat care a aparținut fostului IAS Siliștea, transmite Mediafax.

Părinții copilului spun că sâmbătă au fost plecaţi, iar când s-au întors l-au găsit pe băieţel decedat.

Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au deschis anchete.

„Copilul cântărea doar 4 kilograme, la un an şi patru luni, avea 58 de centimetri, era plin de fecale şi de paie. Moartea lui a fost provocată de insuficiența organică, consecința malnutriției generate de lipsa de îngrijiri specifice și necesare unui nou-născut. Avea insuficienţă pluriorganică, pe fondul malnutriţiei severe”, a precizat medicul Gina Ilie se la Serviciul de Medicină Legală din Brăila.

Pe de altă parte, primarul comunei Siliștea, unde trăia familia, spune că părinţii au fost ajutaţi în permanenţă de primărie şi au fost făcute „anchete sociale sistematice”, dar că asistentul social care trebuia să anunțe DGASPC în acest caz nu a mai putut ajunge la serviciu câteva zile din cauza zăpezii, astfel că s-a întârziat anunţarea autorităţilor pentru protecţia copilului.

El a mai spus că familia copilului mort de foame avea un venit lunar de 1.400 de lei, însă banii erau cheltuiți pe cafea și țigări.

Tags: