Relicvele Sfântului Valentin, ce sun păstrate în secret, într-o biserică din Dublin, ar putea transforma capitala irlandeză într-o destinație romantică, relatează EFE.
De când au ajuns relicvele la Dublin, acum 178 de ani, în Whitefriar Street Church, Biserica Maicii Domnului de pe Muntele Carmel, locuitorii oraşului au simţit o mare devoţiune faţă de patronul protector al îndrăgostiţilor, care trece totuşi neobservat pentru majoritatea turiştilor.
Localnicii se îndreaptă zilnic spre biserica carmelită din centrul Dublinului pentru a-i cere Sf.Valentin să le rezolve problemele ”vieţii în general”, a povestit părintele Bernard Murphy, potrivit căruia s-ar putea face mai mult din punct de vedere turistic pentru a profita de acest dar al Papei Grigore al XVI-lea (1831-1846).
Papa Grigore al XVI-lea a decis să răsplătească harul carmelitului irlandez John Spratt dăruindu-i un relicvariu din lemn care conţine ”trupul sfânt al Sf.Valentin Martirul” şi care poartă scutul papal.
Părintele Murphy a afirmat că acestea nu sunt singurele rămăşiţe din trupul sfântului existente în lume şi nu se ştie cu certitudine dacă în relicvariu mai este şi altceva, deoarece nu a fost deschis niciodată şi păstrează intact sigiliul papal.