Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, înaintea participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles România va susţine la Consiliul European pe tema Ucrainei că doreşte să fie parte a unui eventual format de negociere pentru rezolvarea situaţiei din zonă, plecând de la interesul naţional al ţării noastre.
„Voi face o scurtă referire la anliza noastră cu privire la situaţia din Ucraina. În opinia mea, şi voi exprima în Consiliu, situaţia din Ucraina pleacă de la câteva motive. Memorandumul de la Budapesta va fi la baza discuţiilor despre criza din Ucraina. Dincolo de Carta ONU, apreciem că primele două state cu obligaţii de a negocia cu federaţia Rusă sunt Sua şi Marea Britanie. O altă preisă este existenţa raportului bilateral între Ucraina şi Federația Rusă este staţionarea militarilor ruşi pe teritoriul Ucrainei, lucruri stabilite în Acordul de la Kiev, care prevede staţionarea efectivelor de luptă pe teritoriul Ucrainei. prelungit în 2010. Aceste acorduri trebuiesc luate în considerare”, a spus Băsescu, pe Aeroportul „Henri Coandă”.
Preşedintele a mai spus că interesul României de a fi parte la negociere ţine de problema existenţei conflictelor îngheţate în zonă.
„România consideră că ceea ce a făcut Federaţia Rusă este o agresiune la adresa Ucrainei. Vom susţine că SUA şi Marea Britanie trebuie să-şi facă obligaţiile de garant al securităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene. Ucraina trebuie să intre urgent într-un program cu FMI, CE şi cu Banca Mondială, pentru finanţare pe termen mediu, astfel încât ţara să nu intre în încetare de plăţi şi să parcurgă un program de reforme accelerat. Vom susţine că Ucraina poate semna acordul de asociere şi de liber schimb cu UE”, a mai spus Traian Băsescu.
El a mai declarat că România doreşte să fie parte a unui eventual format de negociere date fiind prezenţa unei minorităţi româneşti însemnate în Ucraina, dependenţa redusă a ţării noastre de gazele ruseşti.
De asemenea, un alt motiv invocat de Băsescu este faptul că România este ţara din UE cu cea mai mare graniţă cu Ucraina.
„În cazul în care se decide crearea unui format de negociere pentru soluţionarea tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, urmare a acţiunilor din Crimeea, România trebuie să facă parte din formatul de negociere. Argumentele sunt: peste 400 de mii cetăţeni ucraineni vorbitori de limba română, pe locul II după minoritatea rusă, România, cel mai apropiuat stat al UE de Crimeea (160 de mile marine distanţă – un marş de maximum 10 ore pentru o navă rusă până la frontierele României), România e la 100 de km de un alt conflict îngheţat – Transnistria. România nu e dependentă de importurile de gaze din Federaţia Rusă, nu are o grea dependenţă, le poate subtitui cu alte forme de aprovizionare sau chiar cu gaze prin interconectorul Ungaria, din Norvegia. România poate fi un participant asupra căruia să nu e ridice semne de întrebare. Interesul naţional e ca România să fie implicată, având cea mai lungă fronteră cu Ucraina”, a completat președintele Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu participă, joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European pe tema situaţiei din Ucraina, unde şefii de stat şi de guvern din UE urmează să aibă şi discuţii cu premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, relatează Mediafax.