OSCE: Faptul că nu s-a vărsat sânge în Crimeea este ”un miracol”

OSCE: Faptul că nu s-a vărsat sânge în Crimeea este ”un miracol”
Foto: sarajevotimes.com
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) consideră că reţinerea de care au dat dovadă forţele ucrainene în Crimeea, care a permis să se evite vărsarea de sânge, ceea ce este „aproape un miracol”, relatează AFP.

„În opinia mea, este aproape un miracol că nu s-a vărsat sânge” în Crimeea, a declarat elveţianul Tim Guldimann, trimis special în Ucraina al preşedintelui OSCE, în cursul unei conferinţe de presă la Viena.

Guldimann a atribuit acest rezultat „atitudinii moderate a Guvernului de la Kiev” şi aceasta în pofida „provocărilor militarilor neidentificaţi” care controlează Crimeea.

Joi, un parlamentar rus a recunoscut cu jumătate de gură că forţele ruse se află în Crimeea.

Revenit în Crimeea, emisarul OSCE a mărturisit că sunt „măsuri active ale unor militari neidentificaţi” în peninsula ucraineană.

„Structurile de poliţie definite de Constituţie sunt împiedicate să îşi facă treaba, majoritatea clădirilor sunt ocupate”, a continuat el.

Marți, Parlamentul Crimeei a adoptat o declaraţie de independenţă, un pas suplimentar către alipirea la Rusia. Un referendum este prevăzut duminică pentru aprobarea acestei măsuri.

OSCE a trimis săptămâna trecută aproximativ 50 de observatyori civli și militari în Crimeea, însă acestora li s-a refuzat de trei ori intrarea în teritoriu.

Urmăreşte sâmbătă seară, pe B1 TV, documentarul „Ucraina: De la democraţie la haos” (Detalii AICI)

Tags: