Trei cetățeni străini, uciși într-un atac la Kabul

Trei cetățeni străini, uciși într-un atac la Kabul
Foto: bbc.com

Trei cetățeni străini au fost împușcați mortal, joi, de către un polițist, într-un spital din Kabul, au anunțat oficiali citați de BBC News.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, cetățenii străini erau cadre medicale.

În urma atacului, polițistul s-a sinucis.

Reprezentanții Poliției au afirmat că atacul a avut loc în momentul în care un polițist aflat în apropierea spitalului a deschis focul asupra unui grup de cinci sau șase cetățeni străini care intrau în instituția din kabul.

Trei dintre victime au decedat, iar celelalte au fost rănite.

Polițistul s-a împușcat în urma incidentului, au declarat reprezentanții forțelor de ordine.

Tags: