FC Botoșani a primit licența pentru sezonul 2014/2015 al Ligii I, astfel că va evolua în primul eșalon și sezonul viitor, relatează România Liberă.
Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că mai sunt câteva criterii de îndeplinit, însă pentru care vrea să depună un memoriu alături de alte cluburi.
„Am primit licenţa pentru sezonul viitor. Aşadar avem dreptul să evoluăm în ediţia 2014-2015 a Ligii I. Pentru noi, cel mai important şi mai greu de realizat a fost criteriul financiar. Cu eforturi mari am reuşit să-l îndeplinim. Pentru noi mai rămâne acum problema stadionului. Trebuie să vedem cum rezolvăm cât mai repede nocturna şi sistemul de încălzire a gazonului”, a spus Şfaiţer.
Potrivit antrenorului, urmează să facă un memoriu legat de obligativitatea de a avea 2.000 de locuri acoperite pe stadion.
„Pe lângă multe altele, suntem obligaţi să avem şi 2.000 de locuri acoperite pe stadion. Din câte ştiu eu, mai sunt echipe care nu îndeplinesc acest criteriu. Vom face un memoriu cu toţii, să cerem o derogare în acest sens”, a mai spus Cornel Șfaițer.
După 29 etape, FC Botoşani ocupă locul 8 în Liga I, cu 38 de puncte.