Paradă militară fastuoasă ce marchează înfrângerea nazismului, la Moscova

Paradă militară fastuoasă ce marchează înfrângerea nazismului, la Moscova
Foto: agerpres.ro

Parada militară organizată în onoarea victoriei din 1945 asupra regimului nazist a început vineri în Piaţa Roşie, la Moscova, în plină criză cu Ucraina.

Circa 11.000 de militari participă la defilare, care se dorește a fi o demonstrație a forței militare, prin lansatoare de rachete, tancuri de asalt şi bombardiere grele.

La eveniment asistă atât președintele Vladimir Putin, cât și premierul Dmitri Medvedev, scrie AFP.

Parada a început prin trecerea în revistă, de către ministrul părării Serghei Şoigu, a trupelor masate în Piaţa Roşie, pe muzica fanfarei militare.

Rusia sărbătoreşte anual victoria Aliaţilor în al Doilea Război Mondial pe data de 9 mai – capitularea fiind semnată la Berlin pe 8 mai, seara târziu, adică pe 9 mai după ora Moscovei.

Anexaea Crimeei de către Rusia, după instalarea la putere a autorităţilor proeuropene la Kiev, se află la originea celei mai importante crize dintre ruşi şi occidentali de la Războiul Rece şi până în prezent.

Criza continuă să degenereze prin extinderea unor tulburări violente în estul Ucrainei, alimentând temeri cu privire la riscul izbucnirii unui război civil.