Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile lui Băsescu privind arestările

Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile lui Băsescu privind arestările
Foto: gov.ro

Premierul Victor Ponta a cerut ministrului Justiţiei să sesize Consiliul Superior al Magistraturii, în urma declaraţiilor preşedinteluii Traian Băsescu. Şeful executivului a văzut declaraţia prin care şeful statului spunea că „a oprit arestările în perioada campaniei electorale, dar le dă drumul după”.

„Avem o economie care performează, avem relaţii internaţionale foarte bune, trebuie să avem şi o justiţie cu adevărat independentă. Am văzut declaraţia preşedintelui Băsescu prin care spune că a oprit arestările în perioada de campania electorală, dar le dă drumul la arestări după. Cred că e o declaraţie iresponsabilă, ca multe altele, dar vă rog, domnule ministru, să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă nici asta nu este o intervenţie brutală în justiţie. Eu cred, în primul rând, că e o minciună, nu cred că preşedintele Băsescu poate să oprească arestări în campanie sau în necampanie, dar simplul fapt că preşedintele statului afirmă asemenea lucruri legate de campania electorală şi de arestările de la DNA cred că trebuie sancţionat”, a spus Ponta.

Reacţia vine după un interviu acordat de preşedintele Traian Băsescu.

„Cum vă explicați că, atunci când a început campani, DNA a oprit motoarele? Au făcut bine ca pe perioada campaniei, și se întâmplă peste tot în țările civizilizate, să nu vină cu arestări, pentru că ele pot influența campania. După 26 mai se reia activitatea, dar nici acum nu e stopată. Sunt foarte multe dosare care se derulează chiar și acum la DNA, DIICOT”, a declarat Traian Băsescu.