UPDATE: 12:53: Alte patru persoane au murit în timpul violențelor de la aeroportul din Karachi, unde talibanii se confruntă cu poliția locală, numărul morților ajungând la 28, relatează CNN.
Primele date anunțau 24 de morți, după ce duminică seară, mai mulți bărbați înarmați au atacat aeroportul de la Karachi, capitala economică a Pakistanului, a afirmat un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, citat de AFP.
Rao Muhammad Anwar, un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, a anunţat că atacatorii deţin arme automate şi grenade şi că schimburi de foc au loc între ei şi responsabili cu asigurarea securităţii.
„Schimburile de foc continuă. Nu cunoaştem numărul exact al atacatorilor, dar suspectăm că aeroportul a fost atacat de patru până la şase terorişti”, a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Aviaţiei Civile, Abid Qaimkhani, a confirmat atacul, adăugând că toate zborurile au fost anulate.
Luni dimineață, focurile de armă s-au reluat, la peste zece ore de la începutul asaltului rebel soldat deja cu 24 de morţi, dintre care zece atacatori.
Armata a anunţat luni dimineaţa că a preluat controlul asupra principalului aeroport din ţară şi a afirmat că a pus astfel capăt unuia dintre cele mai temerare atacuri împotriva celui mai mare oraş pakistanez.
Dar tirurile s-au reluat în jurul orei locale 08.30 (06.30 ora României), determinând forţele paramilitare şi comandourile de elită mobilizate la faţa locului să reia confruntările cu rebelii.
„Am relansat operaţiunea trimiţând trupe suplimentare”, a declarat Sibtain Rizvi, purtătorul de cuvânt al forţei paramilitare Rangers, adăugând că un poliţist a fost rănit în aceste noi confruntări.
Atacul nu fusese încă revendicat luni dimineaţa, dar el intervine în timp ce negocierile Pakistanului cu rebelii islamişti talibani sunt în impas.