Statele Unite nu intenţionează să aibă consultări de ordin militar cu Iranul pe tema unei eventuale intervenţii în Irak, anunţă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, care nu a exclus posibilitatea unor consultări diplomatice, relatează Mediafax.
„Nu există absolut nicio intenţie, niciun plan de coordonare a activităţilor militare între Statele Unite şi Iran”, a declarat Kirby.
Pe de altă parte, secretarul de Stat american, John Kerry, a afirmat, luni, că Statele Unite vor lua în considerare „toate opţiunile disponibile” pentru stabilizarea Irakului, inclusiv varianta atacurilor cu avioane fără pilot şi cea a cooperării cu Iranul.
Grupul terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei Al-Qaida, a ocupat, în ultimele săptămâni, numeroase provincii din nordul Irakului, iar acum avansează spre Bagdad.