Ucraina: Locul de unde a fost lansată racheta sol-aer cu care a fost doborât zborul MH17, stabilit cu exactitate de SBU

Ucraina: Locul de unde a fost lansată racheta sol-aer cu care a fost doborât zborul MH17, stabilit cu exactitate de SBU
Foto: interfax.com

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a stabilit locul exact de unde a fost lansată racheta sol-aer care a doborât avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines la bordul căruia se aflau 298 persoane, a anunțat șeful contraspionajului ucrainean Vitali Naida, citat de agenția Interfax Ukraine.

”Lansarea rachetei din cadrul sistemului Buk a fost efectuată dintr-un perimetru al orașului Snejnoe (regiunea Donețk), controlat de rebeli, dar în interesul anchetei nu vom dezvălui locul exact al lansării, despre care avem date precise”, a afirmat Naida.

Potrivit șefului contrainformațiilor din Ucraina, lansarea a fost efectuată de experți militari ruși, la ordinul dat de liderul unuia din grupurile armate ale insurgenților, Igor Bezler, cunoscut sub numele de cod ”Bes” (Demonul).

”Rusia este obligată să ne furnizeze numele persoanelor care au efectuat lansarea” rachetei, a reiterat șeful Departamentului de Contraspionaj al SBU, Vitali Naida.

”La ora actuală, Ucraina nu are toate dovezile privind implicarea Rusiei în catastrofa aeriană, dar în curând va avea suficiente probe”, a afirmat același responsabil militar ucrainean.

”Dispunem în prezent de o mulțime de informații operative, le primim și le verificăm. Cooperăm cu parteneri străini, între care FBI, experți din Olanda și Polonia. Parteneri din Marea Britanie urmează să ni se alăture” în această anchetă, a afirmat Vitali Naida.

De asemnea, acesta a precizat că Ucraina va reuși, îmtrpună cu experți internațiobnali, să adune suficiente probe pentru a demonstra implicarea Rusiei în doborârea avionului de linie malaezian și pentru a iniția un demers împotriva Moscovei într-o instanță internațională.

”Noi vom dovedi că în Ucraina nu este un război civil, ci o acțiune teroristă provocată de Rusia”, a subliniat reprezentantul SBU.

Tags: