Rusia se teme că Ucraina ar putea distruge probele privind "rolul Kievului în prăbuşirea MH17"

Rusia se teme că Ucraina ar putea distruge probele privind "rolul Kievului în prăbuşirea MH17"

Moscova se teme că autorităţíle de la Kiev vor să distrugă probele care „demonstrează că ele au jucat un rol” în catastrofa avionului Boeing 777 în estul Ucrainei.

Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a reamintit promisiunea preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, de a „înceta operaţiunile militare în raza a 40 de kilometri de la locul prăbuşirii MH17”.

„Însă această promisiune nu a fost respectată, oficialii ucraineni declarând în mod public că vor să reia controlul asupra acestei zone”, a declarat oficialul, relatează AFP.

Potrivit lui Ciurkin, acţiunile Kievului constituie o „încălcare a rezoluţiei 2166 a Coniliului de Securitate” şi pot avea „consecinţe grave asupra anchetei internaţionale”.

„Ne temem că autorităţile de la Kiev au scopul de a distruge probele care demonstrează că ele au jucat un rol în catastrofa avionului malaysian”, a afirmat ambasadorul rus la ONU.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi.