Oficialii politici pakistanezi au decis, miercuri, să înfiinţeze tribunale miliare pentru actele de terorism, o decizie luată la o săptămână de la masacrarea a 149 de persoane, dintre care 133 de elevi, la Peshawar (nord-vest), de către un comando palestinian, au anunţat surse oficiale, citate de AFP.
„După aproape 11 ore de dezbateri, partidele politice au căzut de acord să înfiinţeze tribunale militare”, a declarat sub acoperirea anonimatului un oficial de rang înalt al Guvernului pakistanez.
Potrivit acestuia, toate afacerile de terorism vor fi soluţionate de aceste tribunale militare.
Această informaţie a fost confirmată de un alt oficial de rang înalt al Guvernului şi de un politician care au asistat la o reuniunea menită stabilirii unui plan în vederea combaterii terorismului.
Şeful opoziţiei, Syed Khursheed Shah, a afirmat că aceste tribunale vor fi înfiinţate pentru o perioadă de doi ani.