Bucureştiul ar putea avea prima staţie de alimentare pentru maşinile electrice, pe Bulevardul Unirii, notează Ziarul Financiar.
Aici ar urma să fie amenajate 24 de locuri de parcare pentru 6 module de staţii de alimentare a automobilelor electrice, conform unui proiect de hotărâte ce urmează să fie discutat vineri de consilierii generali.
„Având în vedere că printre marii producatori auto prezenţi în România sunt şi pionierii automobilului electric, se evidenţiază, astfel, oportunitatea încurajării dezvoltării şi susţinerii automobilelor electrice”, informează municipalitatea.
Proiectul de hotărâre va fi pus în aplicare în baza unui protocol de lucru între patronii staţiilor de alimentare şi Administraţia Străzilor şi Direcţia Generală de Infrastructură şi Servicii Publice.