Care sunt noile reguli și sancțiuni din codul rutier

Care sunt noile reguli și sancțiuni din codul rutier
Foto: sindicateuropol.ro

Codul Rutier o să sufere mai multe schimbări ce vizează clarificarea cât mai multor reguli pentru șoferii români. Decizia a fost luată datorită numărului semnificativ de accidente recente. Șoferii care nu se vor comforma noilor legi, vor fi sancționați conform prevederilor legale.

Ce este nou

Modificările vor consta în schimbarea regulile ce trebuie respectate de conducătorii auto când se află într-un sens giratoriu. Acestea fiind spuse, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 o să fie alterată.

Experții au avut misiunea de a concepe o modificarea serioasă legată de cum trebuie să se comporte un șofer când intră în sensul giratoriu. Această clarificare este necesară pentru a împiedica influențarea decizilor judecătorești.

Justificarea schimbărilor

„Având în vedere faptul că prevederile legale incidente în cazul circulaţiei în sens giratoriu sunt lipsite de claritatea necesară unor norme juridice, după cum am arătat, fiind susceptibile să dea naştere a numeroase interpretări din cauza cărora se produc accidente de circulaţie în sensurile giratorii şi sunt aplicate sancţiuni contravenţionale în mod neunitar, în funcţie de modul în care agentul constatator interpretează dispoziţiile legale în materia sensului giratoriu, ţinând cont şi de faptul că există hotărâri judecătoreşti care susţin explicaţiile pe care le-am arătat în prezenta expunere de motive, consider că este necesară modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, pentru a clarifica regulile de circulaţie în sensul giratoriu şi pentru a pune capăt unei controverse de interpretare legislativă”, a fost explicația dată de inițiatorii acestui proiect de lege, potrivit cancan.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe