Ce a pățit un sibian prins de 4 ori la volan, deși nu are permis

Ce a pățit un sibian prins de 4 ori la volan, deși nu are permis
Foto: Pixabay

Un barbat din Sibiu de 26 de ani a fost reținut marți, de polițiști, după ce a fost prins de patru ori la volan, deși nu are permis de conducere, informează Turnul Sfatului.

Bărbatul a fost prins conducând în municipiul Sibiu și de fiecare dată polițiștii i-au deschis dosar penal, însă măsura nu a avut efect asupra intențiilor lui de a pleca iar cu mașina.

Astfel, în cursul zilei de marți a fost arestat.

„La data de 24 august, ca urmare a administrării probatoriului într-un număr de patru dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu”, a transmis IPJ Sibiu.

”În perioada decembrie 2020-august 2021, persoana în cauză a fost depistată de patru ori conducând autoturisme fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Sibianul a fost prezentat marți unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Miercuri, s-a dispus arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile, a precizat, Elena Walter, de la IPJ Sibiu, pentru Libertatea.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră
11:59 - Kelemen Hunor: Putem să avem dispute, dar să nu renunţăm la parteneriat. Să trecem pentru neînţelegerile şi peste orgoliile personale (VIDEO)
11:43 - Klaus Iohannis: Nu există niciun motiv ca premierul să fie demis sau să-și dea demisia / Guvernarea nu e un loc în care unii parteneri se confruntă de parcă ar fi pe rețelele sociale, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă (VIDEO)
11:28 - MAE: Românii nu vor mai putea să intre în Marea Britanie cu buletinul din octombrie 2021
11:12 - Klaus Iohannis, la congresul PNL: Sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde atacurile la persoană / Cu atât mai mult când premierul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, PNL ar trebui să-i susțină (VIDEO)
11:01 - Raluca Turcan: Mă interesează ca votul să fie corect, iar PNL să livreze rezultate bune. Trebuie să iasă un premier întărit din acest congres (VIDEO)
10:49 - Surse: Mai mulți liberali din echipa lui Ludovic Orban ar fi început să rupă perdelele care ar fi secretizat votul la congres
10:30 - CONGRES PNL | Florin Cîțu, despre cei care protestează: „Și AUR, și USR, și PSD sunt în Opoziție, asta face Opoziția” (VIDEO)
10:28 - Ludovic Orban: Am convingerea că voi câștiga. Se alege între cel care a provocat criza guvernamentală și omul care vine cu soluția (VIDEO)
10:19 - Emil Boc: Liberalii au de ales între un președinte de partid cu un anumit bagaj și un premier cu anumite perspective / Nu am discutat despre reîmpărțirea portofoliilor, important e ca USR PLUS să revină la masa negocierilor (VIDEO)
10:04 - Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi nu mai face față numărului mare de pacienți. Număr record de internări