Codul Rutier va suportat noi modificări din 2018, iar multe dintre acestea vo fi aplicate din data de 2 septembrie.
În data de 23.08.2017 s-a publicat O.G. nr. 14/2017 prin care se aduc modificări și completări la Codul Rutier, care se vor aplica de la data de 20.05.2018, însă din data de 02.09.2017 se vor aplica următoarele modificări importante pentru conducătorii auto:
Art. 44 alin.2) se completează în sensul că „În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.
Art. 108 alin. 1) litera a) punctul 7 care prevede că se sancționează săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, fapta ce constă în nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);
Noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului;
Expirarea / anularea inspecţiei tehnice periodice a vehiculului.
O altă modificare, vizează ca suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului să intervină şi la data expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice. Suspendarea înmatriculării va înceta la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.Suspendarea înmatriculări va fi înregistrată în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate în cazul în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul de 90 de zile, precum şi în situaţia expirării/anulării inspecţiei tehnice periodice.
Totodată, se instituie interdicţia de a circula cu un vehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată, astfel că se modifică art. 10 alin. 1) din OUG 195/2002.