Mazda CX-5 a primit cinci stele la testele Euro NCAPi și a intrat astfel în rândul celor mai sigure automobile din lume. CX-5 este un SUV compact crossover lansat în Europa în februarie. Mașina a obţinut notele maxime la toate cele patru categorii ale testelor. Procentele obţinute pentru protecţia pasagerilor adulţi, pentru protecţia pasagerilor copii şi sistemele de siguranţă (94%, 87% şi 86%) s-au situat peste pragurile categoriilor, repectiv de 80%, 75%, respectiv, 60%, necesare pentru a obţine cotaţia de cinci stele.
Noul model Mazda a obţinut punctajul maxim în condițiile în care a fost testat pe baza noilor standarde introduse de Euro NCAP în 2012 pentru protecţia pietonilor, categorie la care autovehiculele trebuie să obţină un scor mai mare de 60%.
CX-5 este al treilea model al companiei, după Mazda6 şi Mazda3, care a primit cinci stele Euro NCAP de când agenţia de testare a introdus noul sistem de rating în 2009.
Scorul din fiecare categorie este determinat pe baza mai multor teste: impact frontal la 64 km/h, impact lateral cu alt autovehicul la 50 km/h, impact lateral cu un stâlp la 29 km/h şi simularea impactului cu un pieton la 40 km/h. De asemenea, Euro NCAP evaluează sistemul electronic de control al stabilităţii, printre altele.
Primul model al noii generaţii de modele Mazda, CX-5 este, totodată, primul model care integrează caroseria SKYACTIV. Inginerii Mazda au regândit principiile fundamentale ale structurii caroseriei, ale materialelor şi ale metodelor de construcţie.
Unul dintre rezultate este faptul că oţelurile cu limită înaltă de elasticitate compun 61% din caroserie. Barele de protecţie din interiorul spoilerelor frontale şi anterioare sunt realizate din oţel cu limită înaltă de elasticitate şi cu rezistenţă la rupere de 1.800 MPa – cel mai rezistent folosit vreodată la automobile, potrivit producătorului.
Mazda a introdus astfel o structură de caroserie ușoară, care oferă și un nivel superior de siguranţă la impact. Compania are în plan utilizarea SKYACTIV-Body pentru toate noile generaţii de modele.