Preferințele șoferilor români. Care a fost cea mai cumpărată marcă de mașini în anul 2025

Preferințele șoferilor români. Care a fost cea mai cumpărată marcă de mașini în anul 2025
Sursă Foto: freepik.com

Pentru români, mașina nu este doar un moft, ci o necesitate. Iar atunci când vine momentul alegerii, visul la dotări premium trece adesea pe plan secund. Unii își imaginează scaune cu masaj și volan încălzit. Cei mai mulți caută însă ceva mult mai simplu. Mai exact, o mașină care să nu îi lase în drum și care să nu le golească portofelul la service.

Spiritul practic rămâne decisiv. În 2025, acest lucru s-a văzut limpede, cu câteva mărci care au pus stăpânire pe drumurile din România.

Ce caută, de fapt, românii atunci când își cumpără o mașină

Bugetul, fiabilitatea și întreținerea ieftină au devenit priorități clare pentru șoferii români. Achizițiile nu se mai fac din impuls, ci după calcule bine puse la punct. Rezultatul? Anul trecut, aproape 7 din 10 mașini înmatriculate în România au fost second-hand. Automobilele noi au reprezentat puțin peste un sfert din total.

Tendința se vede limpede și în clasamentul mărcilor preferate, dominat de modele cu reputație bună pentru drumurile noastre. Pe scurt, românii caută mașini care rezistă, nu cer bani mulți la service și își fac treaba fără surprize neplăcute.

Cine conduce topul preferințelor auto din România

Piața auto din România este condusă detașat de Volkswagen. Marca se află pe primul loc la înmatriculări la nivel național. Românii o aleg în special pentru fiabilitate, oferta bogată de modele și costurile de întreținere relativ previzibile. Aproape una din patru mașini înmatriculate reprezintă circa 27% din total. Cel mai căutat model rămâne Volkswagen Golf.

La mică distanță vine Dacia, preferata celor care vor preț accesibil și cheltuieli mici pe termen lung. Dacia domină autoritar segmentul mașinilor noi, cu aproape 42.000 de înmatriculări, adică aproximativ 30% din piață. Practic, una din trei mașini noi cumpărate în 2025 a fost Dacia, iar vedeta gamei a fost Dacia Duster.

Podiumul este completat de BMW, ales mai ales de șoferii care pun accent pe performanță și imagine. Aici vorbim în principal de mașini rulate premium. Confortul și dinamica de condus cântăresc mai mult decât costurile de întreținere, vizibil mai ridicate față de primele două mărci. Pe scurt, românii aleg pragmatic. Volkswagen pentru echilibru, Dacia pentru buget și BMW pentru statut.

Unde se văd cel mai clar preferințele șoferilor români

Distribuția mașinilor din țară spune o poveste interesantă. Volkswagen conduce detașat în aproape trei sferturi din județe, în timp ce Dacia rămâne numărul unu în București. În schimb, Doljul iese în evidență drept județul cu cele mai multe automobile BMW.

La motorizări, românii nu se grăbesc să schimbe macazul. Dieselul rămâne lider, urmat de benzină și hibride, iar electricele continuă să fie o prezență timidă. La electrice avem o situație deosebită în sensul în care anul trecut, în 2025, am avut o scădere a înmatriculărilor, fără de 2024, era de așteptat având în vedere toate nehotararile Guvernului privind programul rabla plus”, a declarat un analist al pieței auto.

Concret, anul trecut au fost înmatriculate puțin peste 13.000 de electrice, adică doar aproximativ 2% din piață, potrivit observatornews.ro.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)