Premieră mondială în cadrul Salonului de la Shanghai: Volkswagen lansează modelul CrossBlue Coupe Concept (FOTO)

Foto: autobis.ro

Volkswagen pregăteşte o premieră mondială în cadul Salonului de la Shanghai, lansarea noului model CrossBlue Coupe Concept. Automobilul este o variantă coupe a modelului CrossBlue, prezentat în luna ianuarie a acestui an, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit.

Caroseria noului model este mai plonjată în partea posterioară, iar aspectul futurist este dat de liniile pătrăţoase, de luminile LED, de grila simplistă şi de blocurile optice pronunţate, scrie AutoBis.

Capota a primit o priză de ventilaţie, jantele sunt din aliaj, părţile inferioare ale caroseriei au fost protejate cu scuturi din plastic, puterea motorului a fost sugerată prin două evacuări masive, iar hayonul a primit şi un eleron. Nu lipsesc scaunele din piele, plasticul lucios şi inserţiile metalice.

Bordul digital este completat de un sistem multimedia, atât pentru locurile din față, cât și pentru cele din spate.

Sub capotă se ascunde un propulsor V6 cu injecţie directă şi turbocompresor, ajutat de alte două motoare electrice, la rândul lor destul de generoase.

Ambele axe sunt puse în mişcare de un total de 415 cai putere, adică suficient pentru a garanta o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 5.9 secunde.

Volkswagen promite şi o rulare pur electrică pe o distanţă de 33 de kilometri.

Tags: