Ministerul Finanțelor Publice (MFP) reacționează în urma ipotezei șoc lansate de senatorul liberal Florin Cîțu.
Politicianul a afirmat că a văzut un document în care se arată că MFP pregătește o echipă de negociatori, care va contracta un împrumut uriaș, al doilea ca mărime din istoria României (Detalii AICI).
Informația a fost dezmințită, joi, de reprezentanții instituției.
"Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere contractarea niciunui împrumut de la organisme financiare internaționale sau de la un grup de bănci private, interne sau internaționale, în contextul unei situații de criză, asa cum fals s-a promovat în spațiul public.
În conformitate cu legislația privind datoria publică, MFP anunță în fiecare an programul indicativ de emisiuni de titluri de stat pe piața internă și externă pentru asigurarea necesităților de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice, operațiune realizată în fiecare an. În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice a anunțat necesarul de finanțare pentru anul 2018 și instrumentele pe care intenționează să le utilizeze prin 'Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2018'. Potrivit programului indicativ, MFP intenționează finanțarea necesităților la nivel guvernamental prin utilizarea instrumentelor de piață (emisiuni de titluri de stat pe piața internă, emisiuni de euroobligațiuni), emisiuni de titluri de stat pentru populație și trageri aferente împrumuturilor contractate de la instituțiile financiare internaționale", au precizat reprezentanții MFP.
Ministerul mai arată că România beneficiază de un rating suveran la nivelul gradului investițional, acceptabil tuturor mediilor investiționale, din partea celor mai importante agenții internaționale de rating (Moody’s, Standard & Pooor’s și Fitch), cu o perspectivă stabilă.
"De asemenea, România se situează la unul din cele mai scăzute niveluri ale datoriei publice din UE, plasându-se pe un onorabil loc 5 în acest clasament, din totalul de 28 de state UE", au mai transmis reprezentanții instituției.