Aproape 50.000 de locuri de muncă sunt neocupate în toată țara, cu 20% mai multe faţă de acum un an. Numai în Sănătate și Învățământ se caută 11.000 de oameni, dar nu se înghesuie nimeni. Cei care vor să muncească pleacă în străinătate. Iar unii aleg să stea pe ajutorul social.
Vasilica Mitrică e învățătoare de 42 de ani în Băileşti, Dolj. La toamnă va prelua ultima grupă de elevi, înainte să iasă la pensie, iar conducerea școlii se gândește cu groază la plecarea ei, câci va fi foarte greu să găsească un înlocuitor.
„Dacă, aşa, cu ani în urmă mulţi voiau să intre în învăţământ şi veneau cu atâta dragoste, acum tinerii nu mai vor”, a spus Vasilica Mitrică, potrivit Observator News.
„Un profesor debutează cu aproximativ 2.500 de lei. Mergeţi să faceţi un sondaj la liceele foarte bune din Craiova, la colegii, la clasa a 12-a şi întrebaţi-i pe elevi, pe viitorii absolvenţi care vor să se facă profesori. Rezultatul, vă spun eu de acum, este zero”, a declarat Constantin Lungulescu, reprezentant sindicat învăţământ.
Observator News a prezentat și cazul lui Alexandru Croitoru, patron de brutărie care a ajuns să servească el clienții, deoarece nu mai găsește oameni. De o lună caută să angajeze trei oameni, dar nu se înghesuie nimeni.
„Am avut o fată care a stat o zi şi după aceea n-a mai venit. Şi când am întrebat-o de ce n-a mai venit a zis că mai bine stă pe ajutorul social decât să vină să muncească”, a spus Croitoru.