Au explodat prețurile în imobiliare, în București. Care sunt noile tarife

Au explodat prețurile în imobiliare, în București. Care sunt noile tarife

Prețurile pentru terenurile din raza Bucureștiului au explodat în anul 2021. Tarifele aproape că s-au dublat, potrivit specialiștilor în domeniul imobiliar.

„Preţurile au crescut substanţial, în 2021, faţă de anii anteriori. Dacă dezvoltatorii tranzacţionau în 2019-2020 un teren pretabil pentru un bloc la 400-600 Euro/mp, în zonele mediene ale Bucureştiului, anul acesta, preţul pentru acelaşi lot de teren aproape s-a dublat.

În ultima vreme, mulţi dezvoltatori imobiliari – atât din zona de rezidenţial cât şi de retail – au început să caute loturi de teren pentru noi proiecte. Focusul este pe zona centrală, unde unele tranzacţii au ajuns şi la 4.000 – 5.000 Euro (în Piaţa Victoriei) sau 5.000 – 6.000 Euro (în Aviatorilor) pentru un metru pătrat de teren”, a declarat analistul Cristian Necola, de al InvestPoint.

Care sunt criteriile pentru stabilirea prețurilor în imobiliare

În stabilirea prețurilor terenurilor din Bucureşti se ia în calcul zona oraşului, respectiv potenţialul de dezvoltare al fiecărei parcele, plus alte criterii precum accesul, deschiderea la stradă, tipul străzii din care se face accesul – cu trafic intens sau redus, utilităţile şi dezvoltările complementare din proximitate sunt toate caracteristici. Toate cele menționate influenţează tariful de tranzacționare al unui teren.

Din analiza preţurilor terenurilor, în cele mai solicitate zone de dezvoltare pe piaţa rezidenţială, au rezultat valori între 400 şi 800 euro, la periferie, în zone precum Otopeni și Păcii, respectiv 3.500 – 4.500 euro pentru mp de teren în centrul Capitalei, în zone cu mare tranzit, precum Piaţa Victoriei şi Aviatorilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`