În trimestrul doi (aprilie-iunie) 2019, Uniunea Europeană a consumat mai mult gaz decât în trimestrul doi 2018, si 45% din totalul importurilor de gaze vine din Federația Rusă, se arată în datele pe triestrul doi (aprilie-iunie) prezentate de Comisia Europeană.
Consumul de gazal Uniunii Europene
În trimestrul doi (aprilie-iunie) 2019, Uniunea Europeană a consumat cu 20% mai mult gaz decât în trimestrul doi 2018, preponderent din cauza creşterii consumului de energie electrică. Consumul total a ajuns la 103 miliarde de metri cubi de gaz, comparativ cu cei 85 de miliarde de metri cubi consumaţi în trimestrui doi 2018. Iar în intervalul ianuarie-iunie, consumul total a fost de 265 de miliarde de metri cubi de gaz.
Producţia de gaza Uniunii Europene
În trimestrul doi 2019, Uniunea Europeană a produs doar 27 de miliarde de metri cubi de gaz, cu 7% mai puţin decât în trimestrul doi 2018. Aceast evoluţie s-a datorat unei scăderi de producţie în Marea Britanie şi Olanda.
Importurile de gazale Uniunii Europene
În trimestrul doi 2019, importurile nete de gaz au crescut cu 21% comparativ cu trimestrul doi 2018. Cea mai mare parte a importurilor au venit din Federaţia Rusă (pondere de 45%), urmată de Norvegia (pondere de 25%), de gazul lichefiat (pondere de 25%) şi Africa de Nord (pondere de 5%). De precizat că, pentru Europa de Est, cu adevărat relevante sunt doar importurile din Rusia şi într-o măsură mult mai mică, cele de gaz lichefiat – via terminalele LNG din Grecia.
Preţul total al importurilor din intervalul aprilie-iunie a fost de 19 miliarde de euro, cu 17% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2018.
O creştere importantă au avut-o importurile de gaz lichefiat (LNG), care a fost raportată la 102% comparativ cu trimestrul doi 2018. Acest tip de resursa este, însă, mai accesibil pieţelor din vestul şi centrul Europei, acolo unde se află majoritatea centrelor de regazificare a gazului lichefiat. Principalele surse de import de gaz lichefiat au fost Qatar (pondere de 30%), Rusia (pondere de 19%) şi Statele Unite (pondere de 12%).
Evoluţia preţurilor din Uniunea Europeană
Preţul spot (adică cele convenite în tranzacţii efective cu livrare imediată) al gazelor a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2009 încoace. Astfel, preţurile la principalele hub-uri de gaze (ex. Austria) au scăzut între 27% şi 42% comparaţi cu trimesturl doi 2018. În mod paradoxal, în România au crescut.
Care este nivelul de înmagazinare, luat per ansamblu, la nivel comunitar
Nivelul de înmagazinare la sfârşitul lunii iunie era de 73%, cel mai mare din ultimii opt ani (pentru acea perioadă de timp).
Potrivit datelor analizate de „ICIS: Petrochemicals, Energy, and Fertilizers Market Information” (ICIS) Londra, nivelul de pregătire al statelor importatoare de gaz rusesc aratăastfel:
![]()
Foto: Preţurile angro per stat-membru UE (sursă foto: Comisia Europeană)