Banca Centrală Europeană şi-a revizuit în scădere estimările privind creşterea economică în zona euro

Banca Centrală Europeană şi-a revizuit în scădere estimările privind creşterea economică în zona euro
Sursă foto: Pixabay

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a revizuit joi, în scădere, estimările privind creşterea economică pentru anul 2020 în zona euro pe fondul incertitudinilor globale, a anunţat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,1% în 2020, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima instituţia în luna septembrie, urmând să accelereze la 1,4% în 2021 şi 2022.

„Riscurile din jurul perspectivelor de creştere în zona euro, care au legătură cu factorii geopolitici, creşterea protecţionismului şi vulnerabilităţile de pe pieţele emergente, rămân orientate în jos dar au devenit mai puţin pronunţate”, a declarat Christine Lagarde, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

În schimb, BCE şi-a revizuit în creştere estimările privind evoluţia inflaţiei în zona euro. Rata anuală a inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze la 1,1% în 2020 (faţă de 1% previzionată în septembrie), urmând să accelereze la 1,4% în 2021 şi 1,6% în 2022.

La şedinţa de politică monetară care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,50%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`