Bancheri şi lideri politici din Europa de Est discută la Viena starea economiei din regiune

Bancheri şi lideri politici din Europa de Est discută la Viena starea economiei din regiune
Foto: adevarul.ro

Bancheri și politicieni din Europa de Est s-au reunit la Viena pentru a discuta despre susținerea creșterii economice, în contextul impactului austerităţii, încetinirii exporturilor şi retragerii finanţării de către unele bănci occidentale. Discuțiile privind starea economiei și dificultățile cu care se confruntă Europa de Est vor fi conduse de Ewald Nowotny, guvernator al Băncii Austriei şi membru în consiliul de politică monetară al Băncii Centrale Europene, şeful băncii centrale a Ungariei, Andras Simor, premierul leton, Valdis Dombrovskis, precum şi şeful UniCredit pentru afacerile din Europa de Est, Gianni Papa.

„Regiunea are nevoie să se gândească la noi motoare de creştere, întrucât precedentele, precum investiţiile străine directe, creditul bancar, sectoarele imobiliar şi construcţii, sunt moarte, iar şansele să revină curând sunt slabe. Ar fi periculos să te bazezi pe o revenire a zonei euro”, a declarat Tim Ash, analist pentru pieţe emergente la Standard Bank Londra.

Ca urmare a crizei economice globale, avansul economic înregistrat de Europa de Est a încetinit raportat la zona euro. Dacă acesta s-ar menţine, regiunea ar avea nevoie de 50 de ani pentru a ajunge la nivelul de venit al uniunii monetare, scrie Bloomberg.

Pentru a obţine o creştere economică pe termen lung, guvernele din regiune trebuie să-şi reformeze economiile, inclusiv pensiile şi piaţa muncii, pentru a fi competitive la nivel global şi nu doar în Europa, notează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:56 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: “Ce sunt pedepsele karmice? Când și cum se aplică acestea (VIDEO)
23:33 - Directorul unei companii energetice publice germane participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei Zaporojie la Rusia
22:55 - Planul lui Putin după anexarea teritoriilor din Ucraina: Kremlinul ar urma să introducă legea marțială și să interzică bărbaților să părăsească țara
22:21 - Marian Daragiu, vicepreședinte al Partidei Romilor și subsecretar de stat la Ministerul Educației: „Cazul Caracal a scos la iveală în primul rând o serie de disfuncționalități la nivel de instituții” (VIDEO)
21:43 - Xi Jinping, subiect de căutare pe rețelele sociale, în urma zvonurilor privind arestarea sa și o lovitură de stat în China (VIDEO)
21:26 - Continuă protestele în Rusia: Peste 700 de manifestanţi împotriva mobilizării lui Putin în războiul rus din Ucraina, arestaţi în 32 de oraşe
20:55 - Parlamentul rus ar urma să dezbată pe 29 septembrie alipirea la Rusia a provinciilor ucrainene ocupate
20:22 - Momente de panică pentru fratele lui Edi Iordănescu. Ambulanţa a intrat pe teren pentru a-i acorda îngrijiri medicale în CS Dinamo – FCSB 2
19:57 - Video complet cu bătaia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Ce a declanșat conflictul și cum au ajuns cei doi să își împartă pumni
19:17 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 25 septembrie– 1 octombrie 2022. Nativii Taur au posibilitatea de a avea o expansiune incredibilă pe plan financiar (VIDEO)