Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că străinii, în cea mai mare parte grupuri bancare, aveau, la finalul lunii decembrie a anului trecut, 2,6 miliarde de euro în depozite pe termen lung deschise la băncile locale.
Pe tot parcursul lui 2017 străinii au scos din ţară 1 miliard de euro, dar problema este că tendinţa de evaporare s-a accentuat în ultima lună a anului, când au ieşit din depozite peste 440 milioane de euro, ceea ce s-a văzut în evoluţia cursului. Euro a trecut, în decembrie, de 4,66 lei, atingând maximul istoric.
Potrivit Ziarului Financiar, scăderea depozitelor a dus practic la diminuarea ofertei de euro şi implicit la o apreciere a monedei europene.
„Diminuarea depozitelor pe termen lung deţinute de străini este, parţial, şi rezultatul închiderii unor poziţii ale acestora. În parte, aceste ieşiri de capital reflectă şi o îngrijorare crescândă vizavi de accentuarea unor dezechilibre macroeconomice autohtone care, implicit, pot altera cursul politicilor economice în viitor. Aceste fluxuri de capital caută de regulă randamente sigure, chiar dacă sunt mai mici. Incertitudinile privind rata inflaţiei sau riscul politic pot afecta aceste randamente, cu atât mai mult cu cât pot pune o presiune suplimentară pe cursul de schimb“, a arătatanalistul financiar Laurian Lungu.