Cătălin Manea: Este moral să spunem cu voce tare că România se află pe un loc fruntaș în topul sărăciei extreme. Trebuie să asigurăm un echilibru social și să producem (VIDEO)

Cătălin Manea: Este moral să spunem cu voce tare că România se află pe un loc fruntaș în topul sărăciei extreme. Trebuie să asigurăm un echilibru social și să producem (VIDEO)

Trebuie asigurat un echilibru social între toate categoriile de populație din România, a declarat deputatul Cătălin Manea, reprezentantul romilor în Parlament, joi seară, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Cătălin Manea, pe B1 TV: România, pe un loc fruntaș în topul sărăciei extreme

„Este moral să avem grijă de cei săraci. Eu cred că este moral să fim cât mai obiectivi cu structura demografică a României, așa cum este în prezent, și să spunem cu voce tare că România se află pe un loc fruntaș în topul sărăciei extreme, sărăcie extremă care presupune lipsa oricăror resurse minimale în foarte multe dintre așa-zisele gospodării, cu precădere în cele din mediul rural”, a spus deputatul.

În opinia sa, voucherele sociale pe care le-a introdus Guvernul „sunt foarte bune, chiar dacă cuantumul acelor vouchere nu este mare”.

„Trebuie să existe un echilibru. Nu avantajăm o anumită categorie socială în detrimentul alteia. Nu este moral, nu este nici în spiritul constituțional, până la urmă. Atât PSD, cât și PNL, partide care se află în coaliția de guvernare, au convenit că cel puțin 7% din PIB trebuie alocat investițiilor. Acum, imaginea asta retrospectivă pe care ne-o dă Președintele României este un truism, un adevăr evident, economia României este bazată pe consum, (…) economie bază pe consum și în mod preponderent pe import”, a adăugat Cătălin Manea.

Reprezentantul romilor în Parlament a pledat pentru asigurarea unui echilibru social între toate categoriile de populație.

„Este clar că trebuie să schimbăm de așa manieră abordarea economică încât să asigurăm un echilibru social între toate categoriile din această țară, cu sau fără venituri. Mai mult decât atât, trebuie să și producem. De ce? Pentru că datoria publică deja este una foarte mare și riscăm să ajungem într-o situație neplăcută, așa cum au ajuns și alte state”, a continuat el.

Urmăriți B1TV.ro și pe