CCIR: Consultări ale prim-ministrului desemnat, Ludovic Orban, cu sistemul cameral

CCIR: Consultări ale prim-ministrului desemnat, Ludovic Orban, cu sistemul cameral

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a primit astăzi, 17 octombrie, la sediul CCIR Business Center, vizita premierului desemnat, Ludovic Orban.

În cadrul întrevederii, Președintele CCIR, Mihai Daraban, a făcut o prezentare a situației reale a economiei românești, o radiografie a evoluției macroeconomice a României din ultimii ani și a perspectivelor pentru perioada 2019-2022.

„Camera de Comerț a fost în permanență un martor imparțial al transformărilor pe care le-a suferit economia României. Am urmărit deciziile guvernanților, ne-am implicat și am susținut proiectele de dezvoltare în care am crezut. Suntem pregătiți să facem mai mult pentru antreprenorii români și ne exprimam dorința de a beneficia de deschiderea Guvernului României”, declarat Mihai Daraban.

Cu acest prilej, președintele CCIR a înaintat o serie de propuneri de sarcini pe care Camera de Comerț și Industrie a României ar putea să le preia. „Externalizarea acestora, dinspre guvern către CCIR ar putea marca schimbarea de care au nevoie antreprenorii români”, a mai declarat Daraban.

CCIR va rămâne pe deplin angajată în susținerea antreprenorilor și a mediului de afaceri din România prin discuțiile cu autoritățile administrației publice, dezvoltarea proiectelor cu partenerii externi si inițiativele de diplomație economică pe diverse spații geografice de interes pentru oamenii de afaceri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`