Întâlnire oficială între președintele CCIR și președintele Federației Camerelor de Comerț și Industrie a EAU

Întâlnire oficială între președintele CCIR și președintele Federației Camerelor de Comerț și Industrie a EAU

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, și secretarul general al organizației, dl Ovidiu Silaghi, au participat, în data de 13 februarie a.c., la o întâlnire oficială cu președintele Federației Camerelor de Comerț și Industrie a Emiratelor Arabe Unite, dl Abdullah Mohamed Al Mazrui, pe agenda de lucru regăsindu-se subiecte de interes comun pentru dinamizarea relațiilor dintre mediile de afaceri ale celor două țări.

„Ne aflăm în fața unui context politic extrem de favorabil în ceea ce privește relația dintre cele două state, Guvernul României gestionând mai multe proiecte economice majore în parteneriat cu Emiratele Arabe Unite. Astfel, la nivelul CCIR există un interes real de a implica cât mai mult mediul de afaceri din România în aceste proiecte, domeniile propuse de partea emirateză vizând sectoare economice diferite, precum: transport, logistică, energie, IT&C, agricultură etc. Întâlnirea de azi reprezintă un pas foarte important în sensul dinamizării relațiilor dintre comunitățile de afaceri din România și Emiratele Arabe Unite, fiind pentru prima dată când cele două camere naționale discută față în față și pot, în acest fel, să stabilească un plan de acțiune cu aplicabilitate imediată. În perioada imediat următoare, vom face primii pași concreți ai acestui plan odată cu semnarea unui Memorandum de Înțelegere cu partea emirateză, precum și cu înființarea unui Consiliu de Afaceri România – Emiratele Arabe Unite”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

„La nivelul celor două camere naționale, cea emirateză și cea română, se impunea realizarea unei legături directe, iar, în acest sens, aș vrea să le mulțumesc atât președintelui CCIR, dl Mihai Daraban, cât și secretarului general al CCIR, dl Ovidiu Silaghi, pentru că au făcut ca acest lucru să se întâmple. România este unul dintre partenerii economici de tradiție ai Emiratelor Arabe Unite, dovadă fiind investițiile de mare succes pe care oamenii de afaceri emiratezi le-au facut, de-a lungul timpului, în țara dumneavoastră. Uitându-ma peste cifrele anuale care stau în dreptul valorii schimburilor comerciale România – Emiratele Arabe Unite, am convingerea fermă că există un mare potențial de creștere pentru ambele state. Există multe proiecte comune, în diferite sectoare economice, de care antreprenorii emiratezi și români trebuie să profite pentru a-și dezvolta afacerile”, a declarat președintele Federației Camerelor de Comerț și Industrie ale Emiratelor Arabe Unite, dl Abdullah Mohamed Al Mazrui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`