Legătura dintre iPhone și Coloana Infinitului: “Nu se mai terminau trapezele acelea, popa cel mic venea și ne înjura mărunt” (FOTO, VIDEO)

În ultimii ani, marile companii au fost acuzate constant pentru condițiile inumane de lucru la care sunt supuși muncitorii din diverse țări, unde se produc diferite componente și subansamble . Unul dintre cele mai notorii cazuri este reprezentat de Apple, un reportaj BBC din 2014 reliefând faptul că angajații filialei din China sunt tratați ca niște scalvi.

Cei de la BBC au filmat un examen de siguranţă şi sănătate de la o fabrica în care muncitorii nu aveau de ales în a scăpa de turele de noapte şi munceau în picioare. Un reporter a trebuit sa munceasca 18 zile la rând în ciuda faptului ca a cerut o zi libera în mod repetat. Imaginile pot fi văzute într-un filmuleț postat la finalul articolului.

Puțină lume știe însă că și marea artă a necesitat sacrificii cam de același tip cu cele întâlnite în producerea celebrelor telefoane iPhone. Într-un excelent material documentar despre personalitatea scriitorului I. D. Sârbu, poate că omul de litere care a lăsat posterității cea mai valoroasă literatură de sertar din perioada regimului comunist, apare și un fragment în care acesta povestește despre modul în care a luat naștere celebra Coloană a infinitului, realizată de marele Constantin Brâncuși.

Lăsăm povestea lui I. D. Sârbu să redea acest moment de cotitură pentru istoria artei moderne:

„Într-o vară, 1937 sau 1938, nu mai țin minte, m-a chemat unul din foștii colegi de ucenicie să vin la Ateliere, se plătește bine, o muncă socială. […] Ne soseau de la turnătoria de fontă niște forme trapezoidale (nuse mai terminau, mereu mai mari și mai grele), de trebuiau să fie curățite de praful de turnătorie ca să fie aduse la arămit. […] Nu era voie să rămână niciun fir de praf, de nisip, altfel arama nu se lipea. […] Directorul A.C.P. venea însoțit de un popă mic și al dracului, controlau, amenințau, ne obligau să stăm până seara târziu. Sub un șopron. Periile de sârmă se toceau repede, domnul Lampe (care semăna leit cu fostul rege Ferdinand) era o bestie, zgârcit și la perii, și la cele trei calități de șmirghel.

Degetele îmi erau zdrelite, aș fi plecat, dar nu puteam; nu se mai terminau trapezele acelea, popa cel mic venea și ne înjura mărunt într-o oltenească repezită, de neînțeles; eu și noaptea (mulți ani după aceea, mai ales când făceam febră) nu visam decât acele suprafețe aspre pe care trebuia să le curățăm, să le facem lună. Nimeni nu știa la ce servesc, nici nu se interesa.

Prin 1966, trebuind eu să conduc un grup de tovarăși din teatrele est-germane la Târgu Jiu, arătându-le și explicându-le cam ce este și ce vrea să fie Coloana Infinitului – deodată auzii bubuind în subconștientul meu: astea sunt trapezele mele, astea mi-au mâncat tinerețea, de ce nu ne-au spus? De ce nu ne-au explicat? Și popa ăla de ne înjura gorjenește era Brâncuși“.

Condițiile de muncă dintr-o fabrică Apple