Lumea noastră liberă, lipsită de conducători / Patru crize distincte se alimentează și se agravează reciproc- The New York Times

Trăsătura principală a lumii democratice de astăzi este aceea că e lipsită de lideri. Acum 25 de ani aveam prezențe sigure pe ele: Bill Clinton, Helmut Kohl și Tony Blair – și Alan Greenspan [președintele Rezervei Federale (1987-2006) – n.trad.]. Acum avem un președinte american pe cale să-și rateze misiunea, un cancelar german fricos, un premier britanic pe punctul de a se furișa din post acoperit de rușine și un președinte al Rezervei Federale care anul trecut a ratat cea mai importantă decizie a carierei sale. Prin alte părți: demisia premierului italian, guvern interimar în Israel, asasinarea personajului dominant din politica japoneză, scrie The New York Times, citată de Rador.

Prima criză este una a credibilității internaționale

Războiul din Ucraina nu este numai o criză în sine. Este și simptomul unei crize începute cu retragerea din Afganistan, care a trâmbițat incompetență și slăbiciune și ale cărei consecințe erau ușor de prevăzut.

Pe lângă Ucraina, caz în care președintele Biden a angajat suficient ajutor cât să împiedice o înfrângere rapidă, dar nu și să asigure o victorie clară, mai este o iminentă criză nucleară cu Iranul, în care privință președintele nu pare să aibă vreo strategie în afara negocierilor care sunt pe punctul de a eșua, și o potențială criză a Taiwanului, unde politica lui față de Beijing e să alterneze provocarea cu împăciuirea.

A doua criză

A doua criză e una de credibilitate economică. Nu e totuna cu o criză economică normală, care poate apărea din motive pe care liderii nu le pot controla. Criza de credibilitate apare atunci când liderii fac predicții tranșante, în ciuda unei abundențe de probe în sens contrar, pentru a se dovedi apoi că s-au înșelat catastrofal. A insista că inflația e „temporară”, cum a procedat Biden anul trecut, este o astfel de predicție. Următoarea ar putea fi declarația lui de luni, când a insistat că: „cu voia Domnului, nu cred că vom vedea o recesiune”.

A treia criză

A treia criză se desfășoară în țările sărace. Colapsul politic și economic din Sri Lanka de luna aceasta, provocat parțial și de pandemie, dar în principal de incompetența guvernului, nu este decât o mostră timpurie care ne arată la ce ne putem aștepta în alte țări în curs de dezvoltare, de la Pakistan și Mexic până la o mare parte din Africa. Dar, spre deosebire de Sri Lanka, crizele din acele țări e improbabil să rămână între propriile granițe. În Pakistan criza economică se poate transforma rapid într-o criză nucleară. În țările africane și Mexic riscurile sunt colapsul statului și migrația în masă.

A patra criză

A patra criză este una a democrației liberale. Democrația nu se justifică prin ea însăși. Se justifică prin ce furnizează: securitate, stabilitate, predictibilitate, prosperitate – iar apoi consimțământ, posibilitatea de a alege și libertate.
Se întâmplă adesea ca oamenii care și-au trăit întreaga viață într-o democrație stabilă să presupună că libertate e valoarea supremă a tuturor. Lecția deprimantă a ultimilor 20 de ani e aceea că nu e așa. Democrația iliberală, după modelul ungar, poate fi o formă de guvernare de succes.
Cel mai bun lucru pe care Biden l-ar putea face pentru țară este să anunțe că nu va mai candida pentru realegere – iar asta acum, nu după alegerile generale. Să-și lase partidul să-și decidă singur propriul viitor. Să numească la Trezorerie un secretar care să inspire încredere (dacă nu Larry Summers, atunci Jamie Dimon). Să ajute Ucraina să câștige rapid războiul. Să inducă teamă și ezitare în mințile dictatorilor de la Moscova, Teheran și Beijing.