Economic
Comisia de Buget-Finanțe din Senat a dat marți aviz negativ ordonanței de Guvern prin care au fost majorate accizele la carburanți, potrivit Mediafax.
Președintele Comisiei, Eugen Teodorovici a comunicat decizia și a declarat că Guvernul urmează astfel să oprească efectele acesteia în piață.
„În legătură cu efectele acestei respingeri, va trebui să aşteptăm şi votul plenului, şi apoi votul Camerei Deputaţilor – s-ar putea ca ordonanţa să treacă, totuşi. În eventualitatea că nu va trece, îi revine Guvernului sarcina de a atenua efectele Ordonanţei”, a spus Teodorovici.
Din 15 septembrie, ordonanța guvernamentală a majorat accizele cu 0,16 lei pe litru,iar pentru data de 1 octombrie era prevăzută o nouă majorare tot cu 0,16 lei pe litru.