În apropierea Paștelui, mielul, simbolul tradițional al mesei festive, devine tot mai greu de pus pe masa românilor. Prețurile ridicate și bugetele tot mai strânse îi fac pe mulți să se gândească de două ori înainte de a-l cumpăra. Fermierii spun că, deși mai este aproape o lună până la sărbători, cererea rămâne scăzută. În plus, tensiunile din Orientul Mijlociu pun sub semnul întrebării și exporturile către țările arabe.
Tradiția mielului de Paște pare tot mai greu de păstrat în acest an. Fermierii spun că, spre deosebire de alți ani, când aveau deja liste pline de rezervări, acum telefoanele sună rar. Mulți oameni sună doar ca să întrebe cât costă carnea. Numărul comenzilor ar fi scăzut chiar și la jumătate față de anul trecut, pe fondul prețurilor tot mai mari și al bugetelor tot mai strânse.
Un kilogram de carne de miel pornește de la 45 de lei și poate ajunge până la 55 de lei. Pentru mulți români, suma devine greu de justificat. În același timp, calculele fermierilor sunt date peste cap și de situația externă. Tensiunile din Orientul Mijlociu afectează exporturile către țările arabe, o piață importantă pentru crescătorii de oi.
„Se aşteapta la un impact negativ în sectorul ovin. Sunt fermieri care au credite la ora actuală şi prin valorificarea mieilor speră să poată acoperi o parte din ratele pe care le au”, a transmis directorul executiv al Federației Romovis.
„Nu ştiu cum va reacţiona piaţă. Faţă de anul trecut cantitatea de miei de peste 20 de kilograme în viu este la jumătate”, a mai spus directorul DSVSA Suceava, notează observatornews.ro.
În contextul scumpirilor tot mai mari, mulți români încearcă să păstreze tradiția mielului de Paște, dar în porții mai mici. În loc să cumpere un miel întreg de la producători, tot mai mulți aleg să ia doar câteva bucăți din carmangerii. Astfel, reușesc să aibă miel pe masa de sărbătoare fără să cheltuiască prea mult.
Oamenii spun că veniturile au rămas aceleași, iar lista de cumpărături trebuie ajustată. Pentru cei care trăiesc din pensii, situația devine și mai dificilă. În același timp, crescătorii de oi avertizează că sectorul ovin trece printr-o perioadă complicată. Cererea din România este redusă, iar fermierii depind în mare măsură de exporturi. Fără vânzările către țările arabe, unde consumul este mult mai mare, mulți spun că nu ar putea rezista pe piață.
Potrivit statisticilor, un român consumă în medie aproximativ două kilograme de carne de miel pe an, în timp ce între două și trei milioane de miei și oi sunt exportați anual către țările arabe.