Ministrul Finanțelor: Unele bănci din România au realizat pierderi nejustificate

Ministrul Finanțelor: Unele bănci din România au realizat pierderi nejustificate
Foto: capital.ro

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat joi că o parte din băncile din România au înregistrat pierderi nejustificate în ultimii ani prin transferul de credite neperformante (NPL) pentru a evita plata taxelor, informează HotNews.

Concret, din cele 46 de bănci existente în România, 31 nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani, iar 15 au plătit.

”Cea mai mare pondere a acestor pierderi generate la nivelul acestor bănci este din cauza transferului de NPL. S-a realizat un proces de vânzare a NPL masiv în ultimii ani. În condiţiile în care vinzi un credit de 100 de milioane cu 5 milioane, indiscutabil că ai o pierdere consistentă. Ai un profit, această pierdere vine şi stinge integral acest profit, şi statului nu mai ai de ce să-i mai plăteşti bani”, a declarat Mişa pentru Digi 24.

Senatorul PNL Daniel Zamfir, preșdinte al Comisiei economice, i-a cerut joi ministrului de Finanțe să transmită comisiei, de preferabil până în data de 10 august 2017, lista celor 31 de bănci care operează pe teritoriul României şi care nu au plătit în ultimii cinci ani impozit pe profit.

Ultima oră