Mutare puternică a Bulgariei pe piața energetică europeană. Premierul Boiko Borisov a prezentat proiectul nodului regional de distribuire a gazelor

Mutare puternică a Bulgariei pe piața energetică europeană. Premierul Boiko Borisov a prezentat proiectul nodului regional de distribuire a gazelor
Foto: curierulnational.ro

Bulgaria vrea să fie una dintre cele mai importante țări privind punctele de convergență pentru rutele energetice europene.

Premierul Boiko Borisov a prezentat proiectul nodului regional de distribuire a gazelor, moment la care au luat parte 16 mari companii internaționale din sectorul gazelor.

Acesta a adăugat că Uniunea Europeană trebuie să susțină realizarea nodului de distribuire a gazelor Balkan prin organizarea neîntârziată a unei reuniuni trilaterale Bulgaria-Rusia- Comisia Europeană.

„Bulgaria nu poate conta pentru independenţa sa energetică numai pe legătura transfrontalieră cu Grecia”, a precizat Borisov.

Premierul bulgar a anunțat că există deja stocate tuburile necesare realizării nodului Balkan, acestea găsindu-se la porturile din Varna şi Burgas.

„Ruşii aşteaptă o decizie europeană. Noi vorbim despre integrare, legături transfrontaliere ale sistemelor de gazoducte, de interdependenţe, dar eu pot discuta proiectul nostru cu Moscova numai dacă există o decizie pozitivă în acest sens a Comisiei Europene”, a declarat premierul bulgar.

Proiectul Bulgariei este evaluat la 1,4-1,5 miliarde de euro, țara venind cu propunerea unei societăţi pe acţiuni, atrăgându-și potenţialii investitori cu 50% din acţiuni.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`