NuScale Power, compania din SUA care vrea să instaleze în România reactoare nucleare modulare mici (SMR), a anunțat, luni, că își va concedia 28% din personal, pentru a reduce din costuri.
Firma va concedia 154 de angajați full-time, cărora le va plăti salarii compensatorii de 3 milioane de dolari în primul trimestru al anului 2024. Aceasta și alte măsuri vor aduce companiei economii de 50-60 de milioane de dolari într-un an.
„Tehnologia noastră SMR de vârf, care a primit aprobări de reglementările în domeniul nuclear, în SUA, este deja cu mulți ani înaintea concurenței. În acest moment, comercializarea tehnologiei noastre SMR este obiectivul nostru cheie, care include implementarea și producția pe termen scurt”, a declarat președintele și directorul (CEO) NuScale, John Hopkins, într-un comunicat citat de startupcafe.ro.
România, prin compania RoPower, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, e prima țară din Europa care își propune să implementeze tehnologia SMR a NuScale, cu o centrală cu 6 module și o capacitate instalată de 462 MW (77 MW/modul), potrivit HotNews.
Centrala ar trebui să funcționeze de la finalul acestui deceniu la Doicești, județul Dâmbovița.
În prezent, RoPower și NuScale realizează prima fază a studiului de proiectare și inginerie (FEED). Costurile vor fi stabilite la final, dar președintele american Joe Biden a anunțat anul trecut alocarea unui grant de 14 milioane de dolari pentru studiu.
Centrala de la Doicești ar fi al doilea proiect inițiat de NuScale. Primul, care trebuia dezvoltat în Idaho, SUA, a fost anulat, fiind invocată creșterea cu 53% a costurilor.