Procesul de implementare a celor șase măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri va fi întârziat de către Guvern, informează Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o analiză prezentată marți de Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri în cabinetul Grindeanu, potrivitstartupcafe.ro.
Cele 6 măsuri aflate în întârziere sunt: Legea Prevenției, Programul Start-up Nation România, înființarea unui departament de debirocratizare,Programul de susținere a internaționalizării IMM-urilor românești, ajutoare de stat în valoare de 500 milioane euro pentru firme private, Codul economic al României.
Liviu Rogojinaru, președintele organizației patronale din sectorul firmelor mici și mijlocii, a cerut implementarea la timp a măsurilor cuprinse în Programul de Guvernare 2017-2020, privind:
-înfiinţarea departamentului de debirocratizare în cadrul ministerului de resort și în celelalte ministere, sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru identificarea şi simplificarea sarcinilor administrative cu care se confruntă mediul de afaceri, care să stabilească măsuri trimerstriale de debirocratizare;
-simplificarea procedurilor de debirocratizare, în special pentru pentru micii întreprinzători;
-reducerea masivă a numărului de taxe și eliminarea a peste o sută de taxe parafiscale;
-reducerea numărului de proceduri administrative/declaraţii necesare iniţierii/consolidării unei afaceri;
-simplificarea procedurilor de achiziţii pentru beneficiarii privaţi.
-Măsuri de debirocratizare și simplificare a procedurilor trebuie să vizeze cu prioritate domeniile: fiscal/procedură fiscală, programele cu finanțare UE/buget, autorizarea funcționării/ reformarea licențelor, achizițiile publice și relațiile de muncă.