Reprezenzanţii platformei de anunţuri online OLX au trimis o solicitare la Ministerul pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri pentru lămuriri privind legalitatea comercializării la mica publicitate a proiectelor din cadrul programului Start-Up Nation.
Platforma se arată îngrijorată privind numărul mare de proiecte scoase la vânzare şi a anunţat că investighează legalitatea comercializării unor astfel de proiecte.
„OLX urmăreşte acest subiect încă de la primele anunţuri apărute pe platforma noastră. În acelaşi timp, investigăm aspectele legale ce ţin de comercializarea acestor tipuri de proiecte. Am făcut şi o solicitare către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în acest sens, pentru a evita orice tip de nereguli. De asemenea, conform protocolului şi termenilor şi condiţiilor OLX, acceptăm astfel de anunţuri atât timp cât obiectul afacerii nu este de tip piramidal, nu implică videochat, jocuri de noroc sau tranzacţii virtuale”, au precizat reprezentantii OLX, la solicitarea Agerpres.
Platforma arată că doar în ultimele 6 luni au apărut pe OLX aproximativ 200 de anunţuri, iar în medie acestea au preţuri cuprinse între 4.000 şi 5.000 de euro, dar sunt unele care ating sume mult mai mari, conform hotnews.ro.
În schimb, OLX arată că nu au fost înregistrate pe pagina lor şi anunţuri privind cumpărarea de astfel de proiecte.
Acest subiect a fost abordat şi în cadrul audierii din comisiile parlamentare a noului ministru de la Mediu de Afaceri, Radu Oprea. Acesta a fost întrebat de senatorul Daniel Zamfir dacă va lua măsuri ca ministru pentru prevenirea acestui fenomen.
„Spiritul antreprenorial se vede că este viu în România, că suntem destul de creativi și inventivi. Sigur că Start-Up Nation dorește să crească acest spririt antreprenorial și nu toate firmele care se nasc vor și dăinui. (…)
Atunci când am discutat în comisia economică a Senatului dacă este corect să limităm creativitatea celor care vin și aplică la Start-Up, împreună am ajuns la concluzia că nu e bine. Dacă se dovedește că devine un fenomen sau că are o incidență, este până la urmă vorba de un caz izolat sau de mai multe și trebuie să vedem în totalul aplicațiilor în Start-Up ce înseamnă și dacă acesta se transformă într-un fenomen, dacă atinge un prag. Atunci trebuie luate măsuri și introduse limitări. Dacă sunt fenomene izolate, până la urmă fac parte din viață și e normal să se întâmple”, a răspuns, atunci, Radu Oprea, conform startucafe.ro.
Conform statisticilor prezentate de Ministerul Mediului de Afaceri pentru 2017, în cadrul programului Start-Up Nation au fost aprobate 4.290 de credite punte, 3.754 de dosare au fost trimise la Fondul de Garantare, 1.764 de dosare au fost aprobate de FNGCIMM, 383 de dosare sunt în analiză la bănci. În plus, până la acestă dată, la Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare Export, au fost depuse documentele de către beneficiari, pentru plata efectivă, 862 deconturi, ceea ce înseamnă că beneficiarii care au semnat acorduri de finanțare au finalizat achiziția, arată start-up.ro.
Prima ediţie a programului Start-up Nation se încheie pe 29 septembrie 2018, când cei 8.400 de antreprenori ale căror planuri de afaceri au fost acceptate ar trebui să primească granturi de până la 44.000 de euro fiecare. Până acum doar circa 300 de antreprenori şi-au primit banii.