PSD, ironii la adresa PNL și a lui Virgil Popescu: „Ați reușit o liberalizare excepțională a energiei! Toți cei care trebuiau să câștige, au câștigat cât pentru zece vieți. Ați înfrânt România!” (FOTO)

PSD, ironii la adresa PNL și a lui Virgil Popescu: „Ați reușit o liberalizare excepțională a energiei! Toți cei care trebuiau să câștige, au câștigat cât pentru zece vieți. Ați înfrânt România!” (FOTO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD a lansat o serie de ironii la adresa PNL și a ministrului Energiei, liberalul Virgil Popescu, despre care spune că au reușit „o liberalizare excepțională a energiei”.

PSD, ironii la adresa PNL și a lui Virgil Popescu

„Bravo guvernării de dreapta, ați reușit o liberalizare excepțională a energiei! Toți cei care trebuiau să câștige, au câștigat cât pentru zece vieți. Ați înfrânt România!”, a scris PSD, miercuri, pe Facebook.

Social-democrații au alăturat mesajului și un grafic cu efectele produse de liberalizare.

Inițial, potrivit G4Media.ro, în loc de „bravo guvernării de dreapta” era scris „bravo PNL”, însă PSD a editat postarea.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a oferit chiar miercuri detalii despre proiectul de ordonanță în domeniul energiei și a atras atenția că „statul român nu trebuie să compenseze profitul cuiva, mai ales un profit excepțional, speculativ, pe o perioadă limitată”, ci „trebuie să compenseze persoanele vulnerabile, economia românească și producătorii, în cazul în care nu se încadrează în prețul maximal cu costurile de producție”.

Cu această ocazie, el l-a ironizat din nou pe Virgil Popescu.

„Vom avea (în coaliție n.r.) această discuție aplicată, noi avem un draft lucrat în acest moment, l-am mai avut în discuție cu primul-ministru, cum este și normal, n-am avut plăcerea să discut și cu domnul ministru al Energiei, poate secretarul general al Guvernului a avut această plăcere, eu, nu, nici nu țin în mod deosebit, și sper ca astăzi să închidem”, a declarat Marcel Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`