Republica Moldova se află în topul destinațiilor turistice europene, cu cele mai bune performanțe în prima jumătate a anului 2025. Numărul vizitatorilor din străinătate a crescut cu peste 60% raportat la perioada dinaintea pandemiei.
În vreme ce turismul românesc se confruntă cu problme uriașe din cauza serviciilor de calitate îndoielnică și a prețurilor uriașe, vecinii de peste Prut se laudă cu o creștere a acestei activități. Republica Moldova a înregistat o creștere a numărului de vizite, în anul pe cale să se încheie.
Potrivit directoarei interimare a Oficiului Național de Turism (ONT), Ana Sandra, anul 2025 a marcat o evoluție a turismului moldovean. În anul ce urmează, instituția se va concentra pe dezvoltarea turismului durabil, promovarea experiențelor și digitalizarea serviciilor turistice.
Potrivit sursei citate, în prima parte a anului 2025, din ianuarie până în septembrie, majoritatea structurilor de primire turistică au înregistrat creșteri importante. Numărul turiștilor cazați în pensiuni a crescut cu 28,5%, iar în hoteluri și moteluri cu 12,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Turiștii rezidenți au petrecut în medie 5,6 zile în țară, în timp ce turiștii nerezidenți, din străinătate au petrecut 2,9 zile. Acest lucru indică, susțin autoritățile de la Chișinău faptul că vizitatorii aleg să rămână mai mult timp în țară.
Totodată, Republica Moldova s-a situat printre destinațiile turistice cu cea mai rapidă creștere din Europa. Conform datelor publicate de Organizația Mondială a Turismului a ONU (UNWTO), în prima jumătate a anului 2025, vecinii de peste Prut se aflau în Top 10 destinații europene cu cele mai bune performanțe.
Comparativ cu perioada pre-pandemică (2019), Moldova a înregistrat o creștere de 62% a sosirilor internaționale de turiști. Astfel, au fost depășite multe destinații consacrate din regiune.
Majoritatea turiștilor cazați în Moldova au provenit din Ucraina (34,9%), România (19,9%), Statele Unite (4,9%), Germania (3,3%) și Turcia (3,2%). De asemenea, au fost vizitatori din Israel, Polonia și Italia. Această diversitate reflectă interesul constant al turiștilor străini pentru experiențele din această destinație.
Un proiect strategic pentru turismul din Republica Moldova a fost lansarea Traseului gastronomic transfrontalier România–Republica Moldova. Traseul total depășește 2.400 km și leagă 55 de atracții turistice culturale și gastronomice din cele două țări. Turiștii au parte de o experiență completă a ospitalității și tradițiilor culinare, promovând patrimoniul comun și identitatea culturală a ambelor țări.
Traseul din Moldova are o lungime de 1.506 km și include 25 de atracții din 17 raioane. Turul poate fi parcurs în 10 zile. Printre atracțiile turistice de pe traseu se numără pensiuni și restaurante tradiționale, vinării, complexe turistice, un muzeu al mierii, un muzeu al pâinii (unic în țară), singura fermă de păstrăv din țară și un centru de experiențe turistice.
Totodată, Oficiul Național de Turism (ONT) a organizat opt tururi informative pentru promovarea Moldovei la nivel internațional. Promovarea pune accent pe vinăriile Mileștii Mici și Cricova, pe tururi pietonale în Chișinău și pe vizita unor mănăstiri din țară.