Ruperea acordului pentru exportul cerealelor ucrainene va pune presiune pe România, avertizează operatorii de transport. Costuri mărite, timp de tranzit dublu, blocaje în vămi și supraaglomerare a Portului Constanța

Ruperea acordului pentru exportul cerealelor ucrainene va pune presiune pe România, avertizează operatorii de transport. Costuri mărite, timp de tranzit dublu, blocaje în vămi și supraaglomerare a Portului Constanța
Foto simbol: Pixabay

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) avertizează că ruperea acordului pentru transportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră va pune o presiune suplimentară pe infrastructura rutieră din România, dar și pe Portul Constanța, care este deja aglomerat din cauza camioanelor cu cereale ucrainene, într-o perioadă în care se încarcă pe nave și recolta românească. Președintele operatorilor portuari din Constanța, Viorel Panait, a precizat pentru G4Media că vârful sezonului va fi atins în circa două săptămâni, precum și că în acest moment se poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru îmbunătățirea timpilor de tranzit.

Camioanele din Ucraina așteptau, în 2022, și câte o săptămână pentru a trece frontiera, iar o cursă România – Odesa – Constanța putea dura și două săptămâni. Încărcarea cerealelor pe nave, în Portul Constanța, putea dura și ea zile întregi.

În iulie 2022, Turcia și ONU au intermediat un acord între Ucraina și Rusia pentru deblocarea transporturilor de cereale ucrainene prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, însă Rusia a anunțat în această săptămână că își suspendă participarea la înțelegere întrucât, spun oficialii ruși, nu au fost respectate angajamentele care se luaseră față de ea.

La ora actuală este neclar dacă se mai pot transporta cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră. Fără acord, riscurile pe care și le asumă navele ce ancorează în porturile ucrainene este foarte mare, așa că majoritatea proprietarilor de nave se vor feri de astfel de transporturi sau vor majora excesiv costurile, a explicat directorul de  operațiuni de la grupul danez de shipping NORDEN, Christian Vinther Christensen, potrivit Reuters.

Ruperea acordului pentru exportul cerealelor din Ucraina va pune presiune pe România

Având în vedere provocările logistice pe care le implică transportul feroviar, infrastructura rutieră rămâne de bază în acest moment. Întrucât căile ferate ucrainene diferă de cele din UE, trenurile ucrainene nu pot să treacă frontiera, astfel că marfa trebuie transferată.

„Cu trenul durează foarte mult, transbordarea mărfii e mai complicată, Portul Constanța încă nu e pregătit așa cum trebuie pentru a prelua volume mai mari pe feroviar. Pe șosea, anul trecut dura până la 12 zile să pleci cu camion din România, să încarci undeva în jurul orașului Odessa și să te întorci până la Constanța sau la granița cu Bulgaria. Am avut și situații de 14 zile. Tranzitul punctului de frontieră putea să dureze și cinci-șapte zile. Nu se știa niciodată când treci, cum treci”, a declarat Augustin Hagiu, președintele FORT, pentru G4Media.

Pe de altă parte, transportul rutier sporește timpul de tranzit și presupune costuri mai mari și blocaje în puncte de frontieră deja aglomerate, a spus, pentru G4Media, și Mihaela Șerban, membră FORT și manager al unei case de expediții pentru transportul cerealelor.

„Fluxurile ce pot fi urmate în cazul acestei măsuri radicale, nu pot fi decât transportul rutier până în Portul Constanța și apoi plecarea mai departe pe cale maritimă, caz în care, costurile vor crește semnificativ, timpul de tranzit se va dubla, punctele de trecere a frontierelor se vor bloca, iar presiunea va fi pusă pe același Port Constanța, prin care la momentul acesta este exportată recolta românească din acest an”, a explicat Mihaela Șerban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`