S-a aflat! Cu ce se ocupa noul CEO al OMV Petrom în timpul celui MAI MARE DEZASTRU ECOLOGIC din istoria SUA

S-a aflat! Cu ce se ocupa noul CEO al OMV Petrom în timpul celui MAI MARE DEZASTRU ECOLOGIC din istoria SUA
Christina Verchere

Christina Verchere va prelua funcţia de preşedinte al Directoratului şi de director general executiv (CEO) al OMV Petrom, după ce marți Mariana Gheorghe a renunţat la conducerea companiei după 12 ani de mandat.

Potrivit celor de la Profit.ro, noul CEO al OMV Petrom deținea funcția de chief of staff la divizia de explorare și producție a gigantului petrolier British Petroleum (BP) la momentul dezastrului uman, ecologic și industrial provocat de exploziile din aprilie 2010 de la platforma de foraj offshore Deepwater Horizon care fora pentru companie în Golful Mexico, iar ulterior incidentului a condus o restructurare masivă a operațiunilor upstream ale BP, din postura de vicepreședinte al biroului înființat în acest scop.

Pe 20 aprilie 2010, pe platforma Deepwater Horizon, la circa 20 kilometri de de coasta statului american Louisiana, au survenit mai multe explozii după o erupție de țiței care nu a mai putut fi captat în sondă.

11 persoane au murit și peste 100 au fost rănite, din care 17 grav, în urma incidentului.

Exploziile au cauzat distrugerea și scufundarea platformei și au provocat o masivă scurgere de petrol, de milioane de barili, considerată a fi cel mai mare dezastru ecologic din istoria SUA.

Accidentul a devenit și subiect de film, cu Mark Wahlberg în rolul principal și Kurt Russell și John Malkovich în roluri secundare.