Institutul american de geologie (USGS) a descoperit în Texas un zăcământ de petrol neexplorat, probabil cel mai mare din Statele Unite, informează The Guardian.
Zăcământul a fost descoperit în straturile de șist din Bazinul Permian, care se întinde de-a lungul zonei de vest a Texasului și a unei zone din New Mexico.
Potrivit estimărilor specialiștilor, zăcământul conține 20 de miliarde de barili de petrol, iar valoarea sa ajunge la aproximativ 900 miliarde dolari. Zona mai include gaz natural și 1,6 miliarde de barili de gaz natural lichefiat.
"Faptul că acesta este cea mai mare evaluare a unui zăcământ petrolifer continuu pe care am făcut-o vreodată ne arată că, chiar și în zonele care au produs miliarde de barili de petrol, există încă potențialul de a alte miliarde (de barili)", a declarat Walter Guidroz, coordonatorul programului de resurse energetice din USGS.
În regiunea Midland Basin Wolfcamp au fost deja forate peste 3.000 de puturi de petrol orizontale.
Specificiul geologic al zonei a făcut ca multe firme să folosească tehnicile de fracturare hidraulică sau fracking-ul pentru a scoate petrol și gaze din formatiunile de șist.