Traian Băsescu respinge Memorandumul cu FMI, din cauza accizei la carburanţi: Nu îmi asum această măsură anti-economie și împotriva intereselor românilor (VIDEO)

Traian Băsescu respinge Memorandumul cu FMI, din cauza accizei la carburanţi: Nu îmi asum această măsură anti-economie și împotriva intereselor românilor (VIDEO)

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, în cadrul unei conferințe de presă, că nu aprobă memorandumul trimis de Guvern către Președinție, spunând că respinge acciza suplimentară propusă pentru carburanți.

Subiectul declarației mele este legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare de către Guvern, memorandum care abordează două teme. Prima este aprobarea rezultatului discuțiile purtate cu FMI, UE și Banca Mondială, iar cea de-a doua temă este aprobarea semnării scrisorii de către domnul ministru Chițoiu și domnul ministru Liviu Voinea. Am decis să nu aprob acest memorandum pentru că pe pagina a treia este făcută mențiunea la obligațiile pe care și le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanți cu 7 eurocenți la litru. Deci nu îmi voi asuma această măsură pe care o consider anti-economică, împotriva intereselor românilor și împotriva șanselor de relansare a economiei”, a atenționat președintele.

Traian Băsescu a explicat că măsura aceasta este fără precedent, iar Guvernul actual nu are nevoie urgentă de această taxă, ci vrea doar să strângă bani pentru alegerile din 2014.

România nu este dependentă de tranșe de bani de la Fond, deci faptul că trebuie renegociat memorandumul nu creează nicio problemă de finanțare pentru România, mai ales că motivul pentru care eu nu aprob acest memorandul și nu aprob semnarea scrisorii este legat chiar de relansarea economiei. Nu doresc măsuri care să frâneze relansarea economiei, iar banii care s-ar obține din această acciză suplimentară, care în scrisoare este trecută la 7 cenți, dar la pompă ea se va reflecta în 12 cenți, pentru că i se aplică și TVA. inflația din 2012 și cursul de schimb din 1 octombrie 2012. Ea ajunge la pompă 52 de bani la motorină și 53 de bani la benzină, ceea ce înseamnă o creștere cu 8% a prețurilor combustibililor pentru popor și societate. Efectele vor fi creșterile prețurilor, o creștere suplimentară a inflației. Și cel mai rău efect va fi acela la adresa celor pe care Guvernul spune că vrea să îi ajute. Această creștere a accizei la carburanți va afecta mult mai mult pensiile decât creștere de 3,75% pe care legea obligă Guvernul să o facă”, a completat Băsescu.

Acesta a lansat un avertisment la adresa Parlamentului și Guvernului, spunând că banii se pot recupera prin reducerea altor cheltuieli.

Nu voi semna Memorandumul și vreau să avertizez și Guvernul și Parlamentul să renunțe la minciună. Neaplicarea taxei se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde lei a ministerul domnului Dragnea și am mai văzut un excedent de resursă la plata serviciului datoriei, se pot lua cel puțin 600 milioane lei fără nicio problemă. Nu aș vrea să intru în detalii, s-ar putea să mai găsesc vreo 2 miliarde la care se poate renunța. În plus, vreau să atenționez că bugetul mai cuprinde o minciună, taxa pe construcții e evaluată ca venit la circa 480 de milioane, ceea ce e o mare minciună, așa cum e scrisa ordonanța, poate produce orice sumă, între 500 milioane și 15 miliarde”, a continuat șeful statului.

Traian Băsescu a anunțat că FMI a fost informat cu privire la poziția sa față de acciza la carburanți.

În ianuarie vine din nou delegația Fondului, se poate renegocia acest punct și se poate intra în board-ul de imediat de după revizuirea din luna ianuarie, în februarie sau martie. Sigur, Guvernul își poate asuma să trimită fără semnătura mea acest memorandum, dar eu nu semnez o creștere a accizei la combustibil”, a conchis președintele.

Traian Băsescu respinge Memorandumul cu FMI