Turiștii sunt nemulțumiți, hotelierii nu mai vor să închirieze pentru două nopți

Turiștii sunt nemulțumiți, hotelierii nu mai vor să închirieze pentru două nopți
Joburi pe litoralul românesc cu salarii uriașe Foto: Pixabay.

Hotelierii de la mare nu mai sunt dispuși să închirieze o cameră doar pentru două nopți și acelea în weekend. Încearcă, astfel, să-i convingă pe turiști să petreacă mai multe zile pe litoral.

O strategie de marketing care irită clienții

Oamenii sunt, însă, iritați de această strategie de marketing. Deși, teoretic, plătesc ceva mai puțin la cazare în timpul săptămânii nu vor să fie condiționați, arată Stirile Pro TV. Andra Vâlcu, manager hotel 4 stele: “Dacă se face acum rezervare pe o noapte, de exemplu, tariful este de 180 de lei. Dacă se face pe două nopți, tariful este de 300 de lei, dar dacă alegeți un sejur de cinci nopți o să fie 600 de lei”. Potrivit agențiilor de turism, anul trecut, cele mai vândute vacanțe pe litoral au fost cele cu cinci nopți de cazare.

Litoral bulgăresc / Foto: @BulgariaTravelOrg (Instagram)

Bulgarii acceptă și cazări doar pentru două nopți, de altfel, an de an, vara, românii dau năvală la vecinii din sud. În 2021, Bulgaria a încasat o mulțime de bani de la turiștii din țara noastră, iar trendul are mari șanse să se mențină și în 2022.

Urmăriți B1TV.ro și pe